Raportul de offset al Gripen a fost aprobat de Republica Cehă
Gripen International salută aprobarea celui de-al treilea Raport anual referitor la realizările din domeniul offsetului în Republica Cehă, pe perioada de până la finele anului 2006.
6/7/2007 | O dată cu aprobarea celui de-al treilea raport de activitate în domeniul offsetului, de către Ministerul ceh al Apărării, s-a atins suma de 8,7 miliarde de coroane cehe (34%) din totalul obligaţiilor de offset. Obligaţiile totale de offset urmează să fie îndeplinite într-un interval de 10 ani de la data efectivă a semnării acordului de offset, pe 14 iunie 2004.
„Suntem foarte bucuroşi că am primit raportul pozitiv, care confirmă aprobarea celui de-al treilea raport anual de offset. În contract există o prevedere importantă, conform căreia noi trebuie să atingem suma de cel puţin 5,1 miliarde de coroane cehe (20%) până la finele anului 2006. Rezultatul acesta demonstrează că am depăşit cu mult acest prag. Abordarea noastră, de a facilita parteneriate de lungă durată, reciproc avantajoase, care stimulează creşterea pe termen lung, s-a dovedit roadele. Vom continua să sprijinim dezvoltarea industriei cehe prin intermediul programului Gripen de cooperare industrială,” a declarat Bengt Littke, Director de Programe pentru Republica Cehă al Gripen International.
„Închirierea de avioane Gripen nu înseamnă doar apărarea spaţiului aerian al Republicii Cehe, ea aducând şi beneficii economice directe pentru firmele cehe, prin intermediul programelor de offset. Astfel, proiectul aduce beneficii duble Republicii Cehe,” a spus Andrej Cirtek, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării al Republicii Cehe.
Date de referinţă
Gripen International s-a angajat să genereze offset şi cooperare industrială într-o proporţie de 130% din valoarea acordului de închiriere al avioanelor. Acordul de offset prevede un nivel de offset direct egal cu 20% din valoarea acordului de offset, pentru a sprijini şi dezvolta industria aeronautică şi de apărare a Cehiei. Programul de offset va dus la îndeplinire până în 2014, adică la 10 ani de la semnarea contractului.
Avioanele Gripen sunt în serviciu în cadrul Forţelor Aeriene ale Suediei, Republicii Cehe şi Ungariei şi au fost comandate şi de Forţele Aeriene ale Africii de Sud. Şcoala de piloţi de încercare Empire din Marea Britanie foloseşte avioane Gripen ca platforme supersonice avansate pentru antrenamentul piloţilor din întreaga lume.
Gripen International furnizează, de asemenea, programe de cooperare industrială de succes pentru Ungaria şi Africa de Sud.
Gripen International este o companie suedeză, care serveşte drept organizaţie prim contractantă răspunzătoare pentru marketingul, vânzarea şi suportul avioanelor de luptă Gripen în întreaga lume. Gripen International combină puterea partenerilor săi industriali internaţionali, care sunt printre cele mai experimentate şi respectate companii producătoare de echipament din domeniul aeronautic şi al apărării.
BAE SYSTEMS pune la dispoziţie echipa de livrare pentru offsetul din Cehia şi este răspunzătoare contractual faţă de Gripen International pentru îndeplinirea la timp a obligaţiunilor de offset.
Saab este unul dintre liderii pe plan mondial în domeniul înaltei tehnologii, principalele sale operaţiuni concentrându-se pe domeniile apărării, aviaţiei şi spaţiului. Grupul acoperă un spectru larg de competenţe şi capabilităţi în domeniul integrării sistemelor.
Fotografii şi ilustraţii:
O selecţie a celor mai recente ilustraţii şi fotografii ale avioanelor Gripen poate fi descărcată de pe website-ul nostru www.gripen.com. Mergeţi pe ‘Gripen Image Base’, New Photos
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi:
Anne Lewis-Olsson – Communications Director, Czech, Gripen International
Tel: +46 13 18 13 55
Mobile: +46 734 18 13 55
anne.olsson@gripen.com
Jan Simunek – Managing Director, Mmd Public Relations Czech Republic
Tel: +420 602 393 871
simunek@mmd.cz
Owe Wagermark – Communications Director, Gripen International
Tel: +46 13 18 1824
Mobile: +46 734 181 824
www.gripen.com